Obiceiurile dentare ale copiilor încep devreme, de acasă.

Obiceiurile bune de igienă dentară se formează în copilărie. Ca părinți, este important să-i ghidați pe copii să dezvolte o atitudine sănătoasă față de mersul la dentist, fără frică și prejudecăți.

La Dental Station, noi, în calitate de medici stomatologi, avem responsabilitatea nu doar să tratăm, ci să înțelegem nevoile celor mici.

Când este momentul potrivit pentru prima vizită la dentist? Cât de des bifăm controalele de rutină? Cum îi obișnuim pe copii cu tratamentele dentare? Vă propunem să descoperim împreună câteva dintre răspunsuri.

Prima vizită la dentist

Prima vizită la dentist a copilului trebuie să aibă loc în primele 6 luni de la apariția primilor dinți de lapte, de regulă în jurul vârstei de un an. În această perioadă de dezvoltare, copiii încep să consume și alimente solide, care pot conduce la apariția cariilor. O altă problemă frecventă care poate fi depistată la această vârstă este demineralizarea dinților.

La prima consultație, medicul examinează dinții de lapte, gingiile și maxilarul, evaluează dezvoltarea și le explică părinților cum se realizează corect igiena orală a bebelușului.

Pentru ca această întâlnire să decurgă bine, le recomandăm părinților să programeze consultația dimineața, atunci când copiii sunt mai odihniți și mai receptivi. Un sistem de purtare care permite bebelușului să rămână aproape de părinte pe durata examinării poate fi de mare ajutor pentru a-i menține calmul.

Vizitele periodice la dentist

Copiii trebuie să viziteze stomatologul la fiecare 6 luni, pentru ca orice problemă să poată fi depistată precoce și tratată.

Chiar și copiii mici, de sub doi ani, pot dezvolta carii – de la așa-numitele carii de biberon, care apar din cauza contactului prelungit cu lichide bogate în zahar (inclusiv laptele și formulele de lapte), până la cele cauzate de o igienă incorectă. Ignorate, cariile celor mici evoluează rapid și pot afecta dentiția definitivă.

Pe lângă carii, acum pot fi observate problemele cu alinierea și spațierea dinților și o ocluzie (mușcătură) dentară incorectă, care pot fi rezolvate mai ușor și mai rapid cu cât sunt descoperite mai devreme.

Cum trebuie gestionată vizita la dentist a copiilor

Pentru a clădi o relație de încredere între copii și medicul stomatolog, este necesar ca părinții să adopte o atitudine sinceră față de copii, să îi considere parteneri egali de conversație și să controleze mesajele transmise copilului.

Este bine să țineti cont de următoarele două considerente și anume:

  • Copiii învață prin imitare. Dacă ne văd că avem grijă de dinții noștri și mergem la medic periodic, vor accepta mai ușor să facă la fel. O metodă de acomodare este să participe la controalele de rutină ale părinților, pentru a se familiariza cu atmosfera cabinetului dentar.
  • Un părinte temător față de dentist îi poate transmite anxietatea și copilului, chiar dacă fără intenție. Evită să le povestești copiilor despre dureri de dinți sau eventuale experiențe traumatizante. Concentrează-te pe o descriere obiectivă a felului în care arată medicul stomatolog, cum e îmbrăcat, ce ustensile are, ce sunete și lumini sunt în cabinet.

În ziua consultației, discută sincer cu copilul tău

Chiar dacă obiectivul este să risipim teama copiilor de dentist, e bine să rămânem sinceri și să nu le creăm false așteptări. Încurajările și formulările pozitive sunt de preferat: „nu o să doară” poate fi înlocuit de „este posibil să te doară puțin, dar dintele va fi adormit, iar tu ești foarte puternic.”

Înaintea unei extracții, explică-i copilului că probabil va fi neplăcut, dar asigură-l de sprijinul tău și de faptul că medicul este răbdător și atent. Dacă cel mic este mințit că va fi distractiv, dar de fapt va simți disconfort, își va pierde încrederea în bunele noastre intenții.

Un alt instrument prin care copiii mici pot fi obișnuiți cu procedurile dentare este joaca. Înainte de consultație, citește-le copiilor povești sau uitați-vă la desene animate cu eroi care merg la dentist. Încearcă inclusiv jocuri de rol, în care să preiei rolul dentistului și să examinezi „dinții” unei jucării, cu o lanternă. Dacă e cazul, jucăria preferată poate însoți copilul în ziua consultației, pentru a-i oferi confort și familiaritate.

Vizita la dentist trebuie stabilită într-un moment al zilei în care copilul este odihnit și liniștit. Alocați-vă suficient timp, pentru a nu-l grăbi sau agita pentru vizita la stomatolog.

Vă așteptăm, părinți și copii, la Dental Station pentru a stabili împreună toate etapele de prevenție sau tratament, pentru a maximiza sănătatea orală a celor mici!

Citeste si despre...